Noua lege pentru înmormântări, care a intrat în vigoare din luna octombrie, ridică probleme societății Urban Serv, cea care se ocupă cu administrarea cimitirelor. Potrivit acesteia, înmormântarea trebuie să aibă loc la 36 de ore după declararea decesului, iar cei care nu vor respecta aceste reglementări vor primi amenzi între 500 si 10.000 de lei.
Simion Drelciuc, directorul Urban Serv, susține că această măsura ar conduce la suplimentarea orelor de muncă în cazul angajaților care lucrează în cimitire. În plus, susține Drelciuc, controalele Direcției de Sănătate Publică au început să apară după promulgarea acestei legi. Și asta pentru că îmbălsămarea este interzisă în cazul bolilor infecțioase cu agenți biologici înalt patogeni, conform avizului epidemiologic al directiei de sănătate publică judetene și în afara spatiilor autorizate pentru efectuarea îmbălsămării.
”Acum va fi aproape non-stop. Am avut un control de la DSP privind modul în care respectăm și cum facem înhumările în cimitire. Ni s-a spus că nu avem voie să înhumăm dacă decedatul a avut o boală gravă decât în anumite condiții. Dacă a murit din cauza unei boli infecțioase trebuie să aibă adeverință, iar îmbălsămarea și tot ritualul se face în alt mod.Cel care constată că moartea este ca urmare a unor asemenea boli este medicul care dă certificatul de deces”, a menționat directorul Urban Serv.
De asemenea, este interzisă fotografierea corpului defunctului, fără acordul apartinătorilor. Este permisă fotografierea si filmarea pe timpul desfăsurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform normelor legale. . Sicriul se sigilează, iar peste acesta, în groapa care trebuie sã aibă 3 metri adâncime, se va turna var cloros, după care se va acoperi cu pământ.
”Dacă se respectă sau nu se respectă e răspunderea rudelor, dar noi ca prestatori trebuie să fim organizați în ceea ce privește lanțul acesta. Sunt multe situații hilare, dar trebuie să le respectăm”, a adăugat Drelciuc.
Potrivit tradiției, înmormântarea se făcea la trei zile de la deces.
Daca cineva este in moarte clinica…si-l ingroapa de viu cum s-a mai intamplat ….cine raspunde si cum va fi pedepsit??!!
Ce ne ia si ce ne aduce comunitatea europeana? traditiile, istoria o transforma dupa bunul lor plac , au luat resursele pe care tot ei ni le revand la preturi europene
dar noi cu salarii de est, gazele , petrolul , energia, terenurile agricole, sunt ale poporului roman dar noi ….vai biet popor roman!!
Propun sa se facă spitalul gard în gard cu cimitirul…dai mortul peste gard și te încadrezi în termen. …cât o sa ne mai bulverseze cu chestii fără sens, parcă astea ar fi marile probleme în țara asta.
Cand aparam traditiile ORTODOXE onor dvs ZIARISTII nu acceptati reprosurile facute ELEGANT??!!