Sâmbătă a avut loc gala laureaţilor a Festivalului de Teatru "Lyceum", ediţia a IV-a. După o săptămână în care şi-au expus talentul actoricesc în faţa juriului de resort, tinerii actori din zece licee din municipiul Botoşani au cules roadele muncii lor. Deşi a existat şi un moment mai mult sau mai puţin plăcut mai ales pentru juriu, premierea tinerilor actori a fost un succes. Momentul emoţionant a fost acela când coordonatorul trupei de actori de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a ţinut să ofere PREMIUL 1 obţinut de aceasta unei tinere actriţe de la Colegiul Economic Octav Onicescu, "o fată care a ţinut piept unei săli imposibile"(în sensul că o parte din public nu a înţeles că se află într-o sală de spectacol şi că trebuie să se comporte ca atare).
Premiile Lyceum 2010:
TROFEUL – Colegiul Naţional „A.T.Laurian”- „Croitorul”, scenariul Ovidiu Ivan şi Mirela Nistor, regia Ovidiu Ivan
PREMIUL I – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”- „Ventrilocul”, coordonatori Lenuş Moraru, Gelu Rişca, coregrafie Victoria Bucun
PREMIUL II – Grupul Şcolar de Industrie Uşoară– „Love unlimited”, scenariul şi regia Ioan Creţescu
PREMIUL III – Liceul de Artă „Ştefan Luchian”– „Carnavalul durerii”, scenariul şi regia Valentin Popa
PREMIUL special pentru cel mai bun actor în rol principal- Răzvan Amitroaie
PREMIUL special al juriului pentru originalitate- Colegiul Economic „Octav Onicescu”- „Frumos e în septembrie în…occident”, regia Cezar Amitroaie
PREMIUL special al juriului pentru adaptarea unei piese de teatru din repertoriul contemporan- Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”- „Ultimul Godot”, regia Ana Maria Cazacu
PREMIUL special al juriului pentru personaj colectiv- Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu”- „Oscar şi Tanti Roz”, regia Eduard Sandu
PREMIUL special al juriului pentru diversitatea în creionarea personajelor- Grupul Şcolar Petru Rareş- „Two to Seven”, regia Ciprian Tăbăcaru