Un accident a avut loc pe DN29, în afara localității Dumbrăveni. Un bărbat de 33 de ani, din Republica Moldova, conducea un autoturism cu platformă, joi, în jurul orei 03.00, iar la un moment dat a intrat în coliziune laterală cu un atelaj hipo echipat parțial pentru timp de noapte care circula în acelaşi sens, după care, a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de polițiști.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorul atelajului hipo, un bărbat de 33 de ani din județul Botoșani.
Cei doi conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural”, transmite IPJ Suceava.