Un fost spital amenajat într-un conac dăruit de familia scriitorului Ion Pillat statului român a fost desfinţat şi lăsat în paragină. Autorităţile locale au refuzat să preia clădirea. Aceasta se află în momentul de faţă în posesia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar localnicii sunt nevoiţi să meargă şi câte 80 de kilometri pentru ajutor medical. La Miorcani, o localitate din judeţul Botoşani, situată tocmai pe malurile Prutului a copilărit acum mai bine de 120 de ani marele poet, publicist, om politic şi academician Ion Pillat. De altfel aici la Miorcani se aflau domeniile bunicilor săi. De altfel familia Pillat avea aici în satul de pe malurile Prutului, un frumos conac de ţară, o adevărată bijuterie în lumea rurală, scrie ziarul Adevarul.
Conacul a fost păstrat din generaţie în generaţie.
A fost confiscat în anii comunismului şi transformat într-un spital bine dotat, o adevărată mană cerească pentru localnicii care se află la capătul lumii din aproape toate punctele de vedere. După 1990 însă de spital s-a ales praful iar familia poetului a donat din nou statului român conacul-spital, tocmai pentru a continua moştenirea boierilor filantropi din neamul Pillat. Autorităţile locale au refuzat însă darul preţios al boierilor iar conacul a ajuns în proprietatea Bisericii. În momentul de faţă conacul a rămas în paragină iar oamenii locului, în mare parte bătrâni merg şi câte 80 de kilometri pentru analize şi investigaţii medicale, cu gândul că au avut odată şi spital, din mila boierilor.
Locurile copilăriei poetului Ion Pillat
Miorcanii se află la 80 de kilometri de municipiul Botoşani, într-un loc idilic situat chiar pe malurile Prutului, la graniţa României cu Republica Moldova. Încă din secolul al XIX lea, marele moşier şi parlamentar Ion N. Pillat a ridicat un conac frumos de ţară, pe domeniile sale de la Miorcani. Acest conac avea o destinaţie de casă de vacanţă. Aici şi-a petrecut o bună parte a copilărie, fiul său Ion Pillat, cel care va ajunge un reputat academician, poet, eseist,publicist şi om politic român înrudit cu familia Brătienilor. De altfel oamenii locului, mai ales cei care cunosc istoria familia Pillat, spun că poetul venea deseori şi la maturitate la conacul său de la Miorcani, alături de prieteni, tocmai pentru a petrece vacanţe liniştite în mijlocul naturii.
”Vara venea aici să se odihnească. În rest avea un vechil care să se ocupe de moşie. Poetul Ion Pillat a copilărit aici dar şi după aceea la maturitate venea cu fel de fel de prieteni, medici, oameni politici, scriitori şi petreceau vara aici.”, spune Ioachim Adăscăliţei, un localnic în vârstă, bun cunoscător al istoriei familiei Pillat. De altfel conacul şi locurile Miorcaniului au fost evocate de Ion Pillat în poeziile sale, precum ”Satul meu”, ”Seară la Miorcani”, ”Casa dintre ziduri”, ”Jurnal de călătorii”. Totodată la conac au poposit, spun localnici personalităţi precum Adrian Maniu, Horia Furtună, Perpessicius sau membrii ai familiei Brătianu. Conacul este o istorie vie a României interbelice.
Spitalul care a salvat întreaga comunitate
Poetul a murit în 1945. De altfel Ion Pillat, un om al Vechiului Regim ar fi devenit o persoană indezirabilă pentru regimul comunist. Opera sa de altfel a şi fost scoasă din toate manualele şi cursurile de specialitate. Nu mai trebuia citită, trebuia uitată. Fiul său Dinu Pillat, a fost de altfel dat afară de la Facultatea de Litere unde lucra alături de George Călinescu. A fost unul dintre protagoniştii ”procesului intelectualilor” fiind condamnat de regimul comunist, pentru ”origine nesănătoasă” la 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani de degradare civică pentru ”uneltire împotriva ordinii sociale”. Este închis în 1959. Până să-i fie confiscate toate averile familiei, Dinu Pillat apucă să doneze satului, în 1948, spun oamenii locului, conacul întregii comunităţi, cu precizarea că acesta să fie transformat în spital. ”L-a donat ca spital. Efectiv în documentele de donaţie scrie spital. Donaţia a fost făcută în următorul context.
Dinu Pillat s-a întors în localitate în 1948 şi a văzut starea de sănătate a localnicilor. Şi atunci a dorit foarte mult ca această clădire să devină spital pentru localnici”, spune Vasile Genetă din Miorcani. Că a fost donat sau pur şi simplu naţionalizat de comunişti, conacul a fost transformat în spital, semn că dorinţa boierului a fost îndeplinită. Comuniştii au făcut din conac o secţie a spitalului din Darabani. Localnicii spun că a fost colacul lor de salvare şi că era foarte bine dotat. Şi asta în condiţiile în care cel mai apropiat spital se afla la Darabani, la 35 de kilometri depărtare. Iar cel mai bine dotat la peste 80 de kilometri, tocmai în municipiul Botoşani. ”Era un spital care avea tot ce-i trebuia. Până şi naşteri puteau fi asistate aici. Avea medici de mai multe specializări, saloane şi chiar şi ambulanţă. A funcţionat din 1948 până în 1989. A fost foarte important acest spital fiindcă cel mai aproape era la 36 de kilometri şi chiar şi acela avea lipsuri.”, spune Vasile Genetă.
Autorităţile refuză spitalul iar Biserica îl ţine la păstrare
După 1990 lucrurile au început să se schimbe. Spitalul a început să nu mai primească finanţare iar vechiul conac a fost pasat de la o instituţie la alta. Spitalul şi-a pierdut în cele din urmă importanţa iar clădirea în care funcţiona a ajuns să fie retrocedată familiei Pillat. Respectând dorinţa părinţilor şi bunicilor, ultimii reprezentanţi ai ilustrei familii boiereşti au donat din nou conacul statului. Sau cel puţin aşa au vrut, spun oamenii locului. ”După 1994, proprietăţile erau pasate de ici-colo. În jurul anului 2000 a fost retrocedat familiei. Iar familia l-a dat Mitropoliei. Nu însă inaninte de a fi încercat să-l pună la dispoziţia comunităţii locale. Respectiv Primăriei. Au avut loc discuţii, dar autorităţile nu s-au angajat. Deci aş putea spune că au refuzat această donaţie.”, spune localnicul.
În aceste condiţii Mitropolia Moldovei a primit acest dar. La un moment dat Mitropolia şi-a manifestat intenţia de a restaura conacul şi de al pune în valoare fie ca centru medico-social, fie ca centru cultural şi ecumenic. ”Lucrările la conacul Ion Pillat vor începe în cel mai scurt timp cu fonduri de la Mitropolia Moldovei. Clădirea a fost iniţial conac, după care o perioadă a fost folosită ca spital, în cele din urmă fiind revendicată de urmaşii lui Ion Pillat şi donată Mitropoliei cu cele 5-6 hectare de teren”, declara în presa locală fostul şef al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Dana Petrariu în anul 2005. Deocamdată însă, conacul nu a fost reabilitat. Şi au trecut deja 12 ani. Conacul stă astăzi în spatele unor porţi metalice şi orice vizitator este întâmpinat de două plăcuţe, una care informează că este vorba de un monument istoric şi alta care avertizează despre prezenţa unui câine rău.
Şefii de la Cultură spun că există totuşi un proiect, aşteptându-se finanţarea. ” Este al Mitropoliei conacul şi s-a făcut deja un proiect de reabilitare. A fost şi avizat. Este pentru un aşezământ cultural-social.”, spune Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură. În tot aceste timp localnicii, plâng în special după spitalul din conac. ”Vaaaiii ce bine era. Că noi suntem rupţi de lume. Cum să meargă cineva de aici 80 de kilometri? Cheamă salvarea şi se roagă să vină la timp, ce poate să facă?”, spune o bătrână din Miorcani.
Sursa: Adevarul