Spectacolul „Seara Tradițiilor Românești” va debuta în seara zilei de 24 septembrie 2017 cu momente artistice menite să reînvie sufletul românesc de altădată, începând cu ora 18:00, în fața Centrului Cultural Bucecea.
Evenimentul se află la a doua ediție, în anul 2015, Seara Tradițiilor Românești adunând peste 250 de buceceni. Prin această activitate și cele organizate de ATOR Bucecea, spiritul tradițional românesc al orașului Bucecea a început să prindă contur, fiecare desfășurându-se în diferite moduri pentru a aprofunda bucuria de a fi român și bucuria de a fi bucecean.
Din programul serii nu va lipsi muzica și dansul popular, piese de teatru, muzică folk și multe surprize. Invitații serii vor fi membrii Formației „Tezaur” din Botoșani și vom avea parte și de o lansare de carte despre orașul Bucecea, autor fiind Prof. Petru Belciug, potrivit unui comunicat de presa.
Succes! Voi fi acolo!
Am incredere in voi! Sper ca vremea să țină cu voi. Împreună cu familia, vom veni de la 100 km pentru Seara Traditiilor. Mă bucur să aud ca se mai face ceva in orasul Bucecea. Bravo ATOR Bucecea.