O învăţătoare a fost reclamată, vineri, la poliţie după ce ar fi agresat un elev. Părinţii copilului ce învaţă în clasa I la şcoala Leon Dănăilă din Darabani spun că băiatul s-a întors, joi, acasă cu urechile roşii şi lovit în zona tâmplei.
Elevul a povestit acasă că învăţătoarea, Violeta U., l-ar fi lovit pentru că nu a scris corect cifra „2”. Tatăl băiatului, Cristian R., susţine că nu este prima dată când fiul său este agresat, iar loviturile de ieri l-au determinat să depună plângere la poliţie. A fost în prelabil şi a discutat cu conducerea şcolii şi cum nu i s-a aprobat transferul fiului într-o altă clasă, s-a adresat organelor de poliţie.
„Dumnezeu ştie ce eforturi fac ca să îl pornesc în fiecare zi la şcoală şi tu îi dai în cap? Eu înţeleg o dojeneală, dar de aici până la pumni la tâmplă şi în cap. Poate să facă în timp o tumoră. Acum el nu mai vrea să meargă la şcoală de spaimă. Şi nu numai pe al meu îl bate şi îl jigneşte, dar văd că nimeni nu a avut curajul până acum să spună”, a declarat tatăl băiatului.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a spus că nu are la cunoştinţă de acest caz, însă va demara o anchetă.
„Părinţii trebuiau iniţial să se adreseze şcolii şi dacă nu erau mulţumiţi trebuiau să se adreseze Inspectoratului Şcolar Judeţean. Vom face şi noi verificări”, a declarat Gabriel Hârtie, inspector şcolar general.
Poliţiştii au deschis un dosar pentru lovire sau alte violenţe.
Bună ziua , sunt o mamica a cărui copil este în clasa doamnei învățătoare, și fetita mea se plânge ca doamna ii bate și nu vrea sa mai meargă la școală.
Ca parinte, mi-am spus mereu punctul de vedere cu orice ocazie am avut-o si de aceea, consider ca trebuie s-o spun si pe aceasta cale daca este cazul.
Cei ce au de pierdut din acest incident sunt doar copii. Ei traiesc pe pielea lor discomfortul creat si este pacat.
In ceea ce o priveste pe d-na invatatoare Ungureanu, ma declar foarte multumit de comportamentul ei fata de copii si fata de societate. Toate activitatile desfasurate cu micii scolari, necesita eforturi mari si imaginatie.
Nu te poti lasa pacalit de copil, cand acesta, din diverse motive, se disculpa intr-un fel sau altul.
Consider, ca parinti, ca trebuie sa ne educam copii cu mai multa reponsabilitate si demnitate.
Si eu sunt o mama ca si tine doar ca atat eu cat si copilul meu nu avem nici o plangere doamnei invatatoare sunt doar niste aberatii nu cred ca veti castiga nimic defaimand aceasta doamna care a facut foarte multe pt aceasta clasa este respectata si iubita doar tu esti cea nemultumita ..va place publicitatea si sa fiti dati la ziar dar copilul meu sufera si nu cred ca e corect
Nu e necesar sa ai tu vreo plangere ,iar daca doar eu sunt nemultumit atunci ghinionul meu sau …poate mai sunt si altii.Iar daca tu consideri ca si copilul tau sufera ar trebui sa faci ceva in sensul asta, eu asa am facut. Am vazut ca sufera si nu mi se pare corect de aceea am luat masuri .Si ceea ce crezi tu, pentru mine e putin important sau mai bine zis nu e important chiar deloc.
Si dece nu ati anuntat inspectoratul inainte de a chema toata presa sau va place la tv si la politie pt o fapta de nimic stricati reputatia unei doamne extraordinara nu este corect…de multe oru copii abereaza si ar fi trebuit mai intai cercetat…poate ca gresiti si o sa regretati mai tarziu..Exista sus un Dumnezeu si are grija de noi toti si de copii nostri
Azi am fost sunat de un cioban care la fel ca si tine prinde posturi si face afirmatii nefondate.Lipsa de informatie naste aberatii.Daca pentru tine Ana este o „fapta de nimic”(expresie demna de un om cu 4 clase),pentru mine este un lucru foarte important .Daca taceai filozof ramaneai.te-ai gandit vreo secunda ,DESTEAPTO, ca e posibil sa nu gresesc?
Nu cred ca este adevarat ce s-a scris in acest articol. Eu am fost timp de 4 ani in clasa doamnei invatatoare Ungureanu Violeta si nu s-au intamplat chestii de genu’. Am fost impreuna cu doamna invatatoare an de an in excursii extrem de frumoase. Doamna invatatoare ne-a invatat mereu de bine si nu-mi amintesc sa fi ridicat mâna la noi sau să ne traga de urechi. De fiecare data cand am vizitat-o pe doamna invatatoare, copiii erau foarte fericiti. Cred ca se exagereaza in acest articol.
Vreau sa pun ca nu este nimic adevarat.Eu am venit in clasa doamnei învățătoare in clasa a 3-a si mi-a fost de stil de greu la inceput sa ma acomodez dar cu ajutorul doamnei învățătoare m-am acomodat destul de repede. Am luat medalii,diplome si cupe care acum sunt toate mandra ca le am .Chiar am muncit foarte mult iar acum sunt foarte mândră pentru roadele depuse si pot spune ca am avut si am cea mai buna învățătoare .Deasemenea vreua sa spunca mai am si o sora mai mica la doamna învățătoare care o ajuta foarte mult pentru a primi nota maxima la cele mai bune concursuri.Anul trecut a participat la un concurs in care au fost 3 etape si
la ultima aceasta s-a calificat pe locul al 3-lea pe 7 țări.
Voi fi mereu datoare doamnei învățătoare!
Sunt o eleva dea doamnei invatatoare care am invatat 4 ani cu ea .Este o fiinta bland buna si curajoasa.In acesti ani ma invatat de la cel mai mic detaliu la cele mari .Am 100 de diplome 6 medalii si o cupa care dovedesc ca doamna nu ar face un asemenea lucru si ca e nevinovata .Doamna noastra invatatoare si pierdut in fiecare sarbatoare cate doua ore sa ne duca la biserica sa ne invete ce inseamna sa fiim loial lui Dumnezeu .Asa ca doamna noastra este nevinovata ,lasati-o in pace .MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE!
Ca si invatator nu am nimic de reprosat.Cred ca este unul dintre cei mai buni sau poate chiar cel mai bun invatator din Darabani, comportamentul dansei fata de elevi lasa de dorit . Sunt doua lucruri total diferite .
RUSU REBECA; mai bine era daca nu stia nimeni .Daca ai fost eleva doamnei Ungureanu si scrii in felul asta nu-i faci nici o favoare .Crede-ma.
Nu cred ca este adevarat ce s-a scris in acest articol. Eu am fost timp de 4 ani in clasa doamnei invatatoare Ungureanu Violeta si nu s-au intamplat chestii de genu’. Am fost impreuna cu doamna invatatoare an de an in excursii extrem de frumoase. Doamna invatatoare ne-a invatat mereu de bine si nu-mi amintesc sa fi ridicat mâna la noi sau să ne traga de urechi. De fiecare data cand am vizitat-o pe doamna invatatoare, copiii erau foarte fericiti. Cred ca se exagereaza in acest articol.
cei care nu au curaj sa spuna ce patesc copii lor la scoala nu au alta optiune decat sa suporte consecintele .Daca va convine sa vina copilul batut de la scoala de doamna invatatoare VIOLETA UNGUREANU, este prblema voastra
doamna ungureanu violeta mi-a fost invatatoare patru ani si nu a batut pe nimeni
Ma intreb cine sta in umbra acestei mascarade? Oare nu va e rusine sa scorniti asemenea minciuni? Asta e rasplata pentru bunatatea si devotamentul doamnei? Rusinee!!!
bunatatea si devotamentul doamnei invatatoare nu trebuie rasplatite.Este meseria dansei si rezultatele copiilor spun tot.Era vorba de faptul ca doamna invatatoare si-a permis sa il loveasca pe baiatul meu.Ce legatura are devotamentul cu faptul ca eu ca parinte nu permit asa ceva?
Oare cine este in spatele acestei mascarade? Doamna Rimbu normal care are nesimțirea de a comenta in numele altor persoane asa cum foloseste in Moment numele la barbatasu. Are o nesimțire oribila in ea si nu ar fi rau sa ii trimita cineva protectia copilului la ea acasa sa vada ce e la casa asta, cum se vorbeste in fata copiilor cum ii bate si ce e la casa asta nu va puteți inchipui ce se aude tot timpul la casa asta. Ea bate copii si ii pune pe copii sa îl minta pe tatasu ca ia batut altcineva. Sta alcoolizata si merge si cu copii cu masina sub influenta alcoolului. Ar fi bine sa se ocupe un pic protectia copilului.
Nu mi se pare nici o mascarada mi se pare ceva chiar foarte grav ce se întâmplă în aceasta clasa din moment ce îmi vine copilul și se plânge acasă ca nu mai vrea sa meargă la școală deoarece doamna o bate . Și referitor la comentariul de mai sus cu acele 100 de medalii ar trebui sa intrebi părinții că-ți bani au cheltuit cu înscrierile la concursuri . Serbarile și alte evenimente sunt sărbătorite fastos iar costurile depasesc alocația unui copil pe o luna. Asta nu e o mare RUȘINE ??? Din păcate e realitate și lumea în care trăim , toți tacem și ne supunem regulilor făcute de unele mame care se cred „mai avute”.
Pt. Rusu Rebeca: nu prea te-a învățat să scrii!!
Copil meu este premiant stie sa scrie si sa citeasca datorita acestei doamne nici nu a fost vorba de loviri eu imi ascult copilul care nu minte si nici nu a fost invatata sa minta .decat sati intrbi in permanenta copilul daca doamna te bate mai bine ii invatati sa aiba un comportament adegvat …rusine pt ce ati facut sau poate asa va place.
Felicitari copilului tau ,eu la fel ascult copilul , nici al meu nu minte ,nici nu a fost invatat sa minta si da il intreb in permanenta daca doamna invatatoare il bate ca nu vreau sa ma trezesc intr-o zi ca cine stie ce iesire nervoasa are si se intampla Doamne fereste mai rau.Ce ai vrut sa zici prin comportament ”adegvat”?Poate adecvat .Ce ne mai place sa facem pe inteligentii!!!
Inca mai exista din pacate cadre didactice care se comporta ca in evul mediu.
Am fost intrebat de cineva cine m-a platit sa fac asta .Eu raman fara replica in fata acestei intrebari .Dar asa ca si curiozitate:ce om zdravan la cap ar putea afirma asa ceva daca nu ar fi adevarat?
Ai facut bine ca ai mers la politie. Daca eu merg pe strada si lovesc pe cineva in cap, fara nici un motiv, ajung la inchisoare sau la psihiatrie. Daca invatatoarea loveste un elev in cap, eu zic ca e la fel de grav si e de competenta politiei, nu a inspectoratului sau a directorilor etc. Cei cu psihoze sa nu se faca profesori.
?
In calitate de fost cadru didactic, in prezent bunica, vin cu indignare sa protestez impotriva acelui parinte care nu stie sa aprecieze efortul unui dascal. Copilul este mereu tentat sa minta pentru nereusitele lui. Dar tu ca parinte, ce atitudine adopti?!
Pentru invatatoarea Ungureanu Violeta, eu am doar cuvinte de apreciere. Intr-un timp relativ scurt a reusit sa faca foarte multe activitati. Pe cat de atractive, pe atat de interesante si educative au fost.
Intr-un cuvant ma declar multumita de calitatile ei ca om si de devotamentul ei fata de copii.
Rusine celor ce nu stiu sa aprecieze efortul pe care il depun in general toate cadrele didactice. Daca unui parinte ii este greu cu unul, doi sau trei copii, dar unui dascal care are atatia copii, ce spuneti??
ba doamna rodica care esti tu habar nu ai dar vorbesti lucruri pe care nu le stii sintem o familie serioasa care ne vedem de viata noastra si avem grija de copii
acesta escroaca va da socoteala in fata legii in max o luna cind va fi citata la parchet