Muzeul Judeţean Botoşani vă invită, în perioada 24 septembrie – 13 octombrie 2017, în spaţiul Galeriilor de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani, pentru a viziona expoziția ,,Maeștrii artei românești – Colecția Dantes (III)”.
Iubitorii de artă vor fi avea posibilitata ,,întâlnirii″ cu 41 de lucrări de artă (picture și grafică) semnate de artiști români recunoscuți, grație operei lor realizate în secolului XX, drept ,,maeștri ai artei plastice″, precum: Ion ANDREESCU, Octavian ANGHELUȚĂ, Constantin ARTACHINO, Corneliu BABA, Lucia DEM. BĂLĂCESCU, Horia BERNEA, Leon BIJU, Henri CATARGI, Mircea CIOBANU, Alexandru CIUCURENCU, Aurel CIUPE, Nicolae DĂRĂSCU, Ștefan DIMITRESCU, Nicu ENEA, Ion GEORGESCU, Dimitrie GHIAȚĂ, Vasile GRIGORE, Nicolae GRIGORESCU, Sava HENȚIA, Iosif ISER, Ștefan LUCHIAN, Max Herman MAXY, Ary MURNU, Samuel MÜTZNER, Radu Vasile NICULESCU, Theodor PALLADY, Gheorghe PETRAȘCU, Rudolf SCHWEITZER – CUMPĂNA , Eustațiu STOENESCU, Ion THEODORESCU SION, Nicolae TONITZA, Ion ȚUCULESCU, Nicolae VERMONT.
Operele expuse fac parte dintr-o importantă colecție privată – ,,Colecția Dantes″, cu peste 200 de lucrări de artă românească: pictură, grafică și sculptură, din care până acum, datorită generozității proprietarului colecției, botoșănenii au mai putut admira peste 80 de creații artistice în perioada 2015-2016.
Vernisajul va avea loc duminică, 24 septembrie 2017, ora 12,30, la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” Botoşani.
Prezintă: Lucica PÂRVAN şi Rodica POSTOLACHE (custodele colecției).
Intrare gratuită la vernisaj.
Program de vizitare: zilnic 9 – 17. Taxă de vizitare: 2 lei – copii, studenți, pensionari grupuri și 4 lei – vizitatori individuali.
One thought on “Expoziția ,,Maeștrii artei românești – Colecția Dantes (III)”, la Galeriile de Artă”