Doi soți din județul Botoșani au fost răniți, marți, într-un accident care a avut loc la Stroiești, în județul Suceava.
În timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17, în afara localităţii Stroieşti, un tânăr de 28 de ani din județul Prahova nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă, a derapat şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde, a acroşat un parapet metalic, după care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 62 de ani din județul Botoşani.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 62 de ani şi a unei femei de 62 de ani, tot din județul Botoșani, pasageră în acelaşi autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Niciunul dintre șoferi nu era băut.
One thought on “Doi soți din Botoșani răniți într-un accident în județul Suceava”