O tânără de 20 de ani din România a avut parte de un groaznic sfârșit, în Italia. Fata a fost spulberată de o mașină, pe o stradă dintr-o localitate din nordul Peninsulei. A murit la spital, din cauza rănilor grave.
Potrivit presei italiene, Diana Gabriela Mateianu era în vizită la logodnicul ei, un român care e stabilit în localitatea Valmadrera. Peste doar câteva zile, tânăra de 20 de ani, originară din Botoșani, urma să revină în România.
Polițiștii italieni spun că fata a traversat strada, pentru a ajunge la magazinul unei benzinării, foarte probabil, ca să cumpere țigări. Nu s-a asigurat și a fost lovită în plin de o furgonetă. Șoferul, un italian, spune că nu a avut timp să reacționeze.
Echipajele de la ambulanță au venit la locul tragediei și au găsit-o pe româncă în stare foarte gravă. Fata încă ținea în mână bancnota cu care voia să cumpere țigări, spun ziarele locale. A fost transportată la spital, dar a murit la scurt timp.
Accidentul s-a produs chiar în fața casei în care locuiește iubitul Dianei. Alertat de zgomote, tânărul a ieșit și a descoperit cu groază că fata zăcea într-o baltă de sânge. Chiar el a identificat-o în fața polițiștilor, pentru că tânăra nu avea asupra ei actele de identitate. Anchetatorii italieni încă fac cercetări: potrivit lor, trecerea de pietoni se afla departe de locul pe unde s-a angajat să traverseze românca. Ei urmează să stabilească și viteza cu care mergea șoferul italian, potrivit Observator.ro, care citează Lecconotizie, Il Giorno.
One thought on “FOTO Cutremurător! O botoșăneancă de 20 de ani, plecată să-și vadă logodnicul în Italia, a avut parte de un sfârșit groaznic”