Un lucrător vamal de la Biroul Vamal Stânca a primit, luni, o condamnare extrem de grea din partea magistraților Tribunalului Botoșani. Acesta a primit trei ani de închisoare cu suspendare, însă, pe lângă asta, el va trebui să plătească statului o sumă uriașă, de 3,4 milioane de lei, plus penalități.
Aurel Popovici a fost trimis în judecată, în luna februarie a anului trecut, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu în formă continuată. El este acuzat că, în perioada aprilie- iunie 2014, în timp ce lucra ca şef de tură, ar fi permis intrarea în țară a peste 300.000 pachete de țigări produse în Republica Moldova. Practic, acesta aderase la un grup infracțional specializat în contrabanda cu țigări.
Potrivit procurorilor, vameșul „în mod repetat nu şi-a îndeplinit cu intenţie, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu, referitor la efectuarea unor controale amănunţite asupra unor mijloace de transport care au tranzit Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe tura sa, cu toate că avea cunoştinţă ca în autoutilitare respective erau transportate importante cantităţi de ţigări, ascunse în locaşuri special confecţionate, simulând controale superficiale”.
Anchetatorii au stabilit că prejudiciul creat bugetului de stat este de peste 3,4 milioane de lei, pentru care ANAF, prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit parte civilă în dosar.
„În temeiul art.1357 şi următoarele cod Civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile Statul Român – A.N.A.F. – Direcţiile Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi şi Iaşi, ultima reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, suma de 3.411.169 lei cu titlu de daune, la care se adaugă accesoriile fiscale, calculate potrivit legislaţiei în vigoare, începând cu luna iunie 2014 şi până la achitarea integrală a acestui prejudiciu”, se arată în decizia instanței
One thought on “Condamnare grea! Un vameș a fost obligat să plătească statului peste 3,4 milioane de lei”