Marţea neagră: Imigranți în Centrul vechi (II)

 

Dumitru Monacu- caricatura     La câte gogomănii se petrec azi în Românica în general și în Botoșani în particular, pot fi scrise mii de pamflete, fără riscul de a repeta ceva. Un motiv serios pentru a nu aborda  un subiect de două ori. Dat fiind însă interesul extrem de mare al locuitorilor urbei vis-a –vis de Centrul vechi al municipiului, voi mai puncta și astăzi câteva aspecte demne de luat în seamă de cine trebuie. Bineînțeles că propunerea de a transforma imigranții în polițiști locali sau nelocali era o amară figură de stil menită să atragă atenția factorilor decizionali asupra unui subiect de care vorbește toată lumea dar nimeni nu face nimic. Colac peste pupăză, după țigăneala de la spital, a mai urmat ceva ieșit total din zona firescului : un slujitor al bisericii a oficiat o mică ceremonie religioasă în parcarea în care un om și-a dat duhul. Sunt întru totul de acord că nemângâiata familie a considerat slujba drept  un omagiu și o datorie creștinească în memoria celui dispărut.  Dar locul – o parcare din centrul orașului ! – mi se pare total nefericit ales. E adevărat că Dumnezeu este peste tot  și la fel de adevărat că un preot poate sluji oriunde. Dar, mă întreb, dacă un cetățean își pierde viața într-un bar, într-un stabiliment deocheat, pe holurile Prefecturii sau Primăriei, într-un cinematograf, la mall sau pur și simplu în toaleta unui restaurant? Merge acolo părintele să oficieze slujba?

Revenind la subiect, faptul că în Centrul vechi siguranța și  civilizația sunt duse de acasă, se datorează în primul și-n primul rând autorităților. Ordinea și disciplina dacă sunt lăsate ”la mâna” … conștiinței fiecăruia, își dau obștescul sfârșit în doi timpi și trei mișcări. Oriunde în lume, aceste deziderate se realizează având ca fundament mijloacele punitive care nu trebuie să țină cont de sex, naționalitate, apartenență politică, apartenență religioasă, studii sau … ”nestudii” ș.a.m.d.  Dar, pentru a crea un sistem eficient de instaurare a siguranței, curățeniei și frumosului în bijuteria arhitecturală a municipiului (puține orașe din țară au așa ceva!) trebuie, în primul rând, o analiză amplă, la fața locului, făcută nu de vreun trepăduș de angajat ci chiar de cei aflați – vremelnic, ce-i drept! – în vârful piramidei administrative. Și prefectul și primarul și președintele de CJ, dacă s-ar lua frumușel de mânuță și ar colinda zona buclucașă, ar găsi fiecare în pătrățica lui, multe de corectat. La fel, dacă șefii din Poliție și Jandarmerie ar trece ”per pedes” în  câteva seri pe la statuie, ar găsi și ei, oarece soluții la problemele care macină Centrul vechi. Nu mai așteptați stimabililor campaniile electorale că voturile cele multe nu vin sub nicio formă din balcoanele din fier forjat în care se croncănesc semințe! Interesul locuitorilor urbei pentru această zonă este mult mai mare decât vă puteți imagina!

Soluții sunt dar voința sau … putirința politică lasă de dorit. Din acest motiv sper ca rândurile de față să fie citite de cei care vor candida în 2020 întrucât e prea puțin probabil ca aleșii sau numiții actuali să poată fi în stare a face din Centrul vechi o zonă plină cu terase și cafenele, anticariate, florării, librării, chioșcuri de presă, magazine de suveniruri, ateliere mobile de pictură, magazine de jucării sau chioșcuri de înghețată și vată pe băț.  Și dacă toate aceste minunății ar fi monitorizate discret de oamenii legii care să poată fi reperați și abordați numai în situații excepționale, cu siguranță Pietonalul Unirii – zona preferată de promenadă a botoșănenilor – ar avea un rival serios în Centrul vechi!

 

 

One thought on “Marţea neagră: Imigranți în Centrul vechi (II)

  1. Corect. Este penttru prima data cand sunt total de acord cu domnul Monacu.
    Sforaielile de doi bani ale domnului Flutur nu vor rezolva niciodata problemele Centrului Vechi. Este nevoie de un concept urbanistic modern si, in primul rind,
    de reamplasarea unor familii de tigani in alte locatii – in special al celor certati cu loegea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *