Accident! Un tânăr de 24 de ani s-a izbit cu mașina într-un mal de pământ, a rănit o persoană, după care a părăsit locul faptei

accident-masina-in-cap-de-pod-groapa-2Accident cu victimă și părăsirea locului faptei, autor fiind un tânăr de 24 de ani.  Șoferul din localitatea Eşanca, oraş Darabani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal DC 1 D, între localităţile Eşanca şi Darabani, nu adaptează viteza de deplasare  la un carosabil acoperit cu pietriş, pierde controlul asupra direcţiei de mers,  pătrunde pe contrasens şi se izbeşte într-un mal de pământ de pe marginea drumului.

like facebookDupă producerea accidentului, un pasager din autoturism, de 60 de ani, a fost transportat la spital, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior pe raza satului Eşanca.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit ca tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție , conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *