Duminică, 3 septembrie, la Iaşi, pe un podium amenajat în faţa Catedralei Mitropolitane, cinci olimpici din Moldova, care au obţinut rezultate excepţionale la concursuri internaţionale, au primit de la Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, „Crucea Moldavă“ pentru mireni. Distincția i-a fost acordată și olimpicului internațional Ștefan Bălăucă, elev la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.
„Ignoranţa îl transformă pe om din om adevărat în sclav, în timp ce cunoaşterea, dacă e dublată şi de o atitudine smerită, îl face pe om liber. Căci nimic nu e mai frumos decât să fii om inteligent şi cu atitudine smerită; aceasta este cea mai potrivită combinaţie, aşa cum cea mai urâtă este să fii ignorant şi mândru. Câţiva dintre fiii Moldovei din dreapta şi din stânga Prutului, fiind înzestraţi de Dumnezeu cu inteligenţă multă, au reuşit – prin strădania părinţilor biologici şi a părinţilor după suflet şi învăţătură – să primească, în România şi în afara ei, premii de seamă, arătând prin aceasta că omul care se străduieşte şi are dascăli pe măsură învinge şi primeşte cununa biruinţei, cum spune Sfântul Apostol Pavel“, a precizat IPS Părinte Teofan la înmânarea distincţiilor.
Distincţia „Crucea Moldavă“ a fost oferită următorilor tineri:
- Andrei Sandu (clasa a X-a, Colegiul Naţional din Iaşi) care a obţinut medalia de aur la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului, desfăşurată la Nisa, în Franţa, în perioada 21-30 august 2017;
- Cosma Tudor Cristian (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“ din Iaşi) care a obţinut medalia de aur la a XXIV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinare, desfăşurată la Yakutsk, Federaţia Rusă, în perioada 14-22 iulie 2017;
- Lehaci Miruna (clasa a VI-a, Colegiul Naţional din Iaşi) care a obţinut locul I la Campionatul Mondial de Şah Şcolar, desfăşurat la Iaşi, în perioada 21-30 aprilie 2017;
- Ştefan Răzvan Bălăucă (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Botoşani) care a obţinut medalia de aur la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului, desfăşurată la Nisa, în Franţa, în perioada 21-30 august 2017, şi medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Lingvistică, desfăşurată la Dublin, în Irlanda;
- Alexandru Rudi (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Orizont“, din Durleşti, Chişinău, Republica Moldova) care a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Matematică, desfăşurată în perioada 16-23 iulie 2017 la Rio de Janeiro în Brazilia.