Ancheta derulată după înecul tânărului de la Tudora s-a lăsat cu sancțiuni atât pentru cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță, cât și pentru salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. După acest eveniment au avut loc mai multe anchete, atât la nivel intern, cât şi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), coordonat de medicul Raed Arafat.
La Serviciul Județean de Ambulanță, ancheta a fost coordonată de şeful SMURD Moldova, medicul Diana Cimpoeşu, fiind chestionați toți cei care au intervenit la caz.
Astfel, comisia DSU a amendat personalul de la Ambulanţă pe modul în care au gestionat cazului. Medicul coordonator din cadrul dispeceratului integrat a fost sancţionat cu o amendă de 1.000 de lei, pentru că nu a fost trimisă o ambulanţă cu medic la caz, ci una cu asistent, în timp ce asistentul a fost amendat cu 500 de lei pentru că în fişa de intervenţie a completat greşit un parametru la evaluarea pacientului decedat.
De asemenea, un subofiţer şi un ofiţer au fost cercetați disciplinar pentru modul cum au acţionat, comandatul unității spunând imediat după tragedie că aceștia au dat dovadă de lispă de omenie la manevrarea trupului neînsufleţit al tânărului, de 19 ani, înecat în Siret.
Comandatul Detaşamentului de Intervenţie al ISU s-a retras de la conducerea intervenţiilor și a fost sancţionat de comisia de disciplină cu mustrare scrisă, iar scafandrul, care a găsit trupul neînsufleţit a fost sancţionat cu avertisment.
Medicul care a coordonat ancheta a ținut să precizeze, însă, că nu se mai putea face nimic pentru victima recuperată din apă după 80 de minute.
Totul a pornit de la acuzele rudelor tânărului privind modul de gestionare al autorităţilor a cazului de înec. Tânărul a fost scos decedat din apă, însă rudele acuză că salvatorii puteau face mult mai mult.
Citeste si:
Doi pompieri trimişi în faţa Comisiei de disciplină după intervenţia la înecul de la Tudora
O mare prostie! Pentru ca rudele, care nu au facut nimic pentru salvarea victimei, au facut plangere, a trebuit facuta atata tevatura, e cam exagerat. Dar cel mai hilar e ca a fost penalizat scafandrul… oare acel angajat al ISU nu se va gandi de doua ori inainte de a incerca sa-si riste viata pentru a salva pe cineva sau a gasi un cadavru, pentru ca mai apoi sa fie sanctionat. Ma mir ca nu au demisionat si sefii de la Bucuresti pentru o victima care sufera accidental. In Romania e mai bine sa stai deoparte si sa comentezi si eventual sa cauti vinovati, ca doar cei ce muncesc gresesc.