Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat, vineri, că șantierul de la Cornișa nu va fi închis la începutul lunii septembrie, însă lucrările care au mai rămas de executat sunt puține. El a spus că se va încerca preluarea obiectivelor de la Cornișa de către Comisia de recepție.
”Am reușit în sfârșit să scoatem la licitație restul de executat. Ultima problemă care ne-a rămas în momentul de față este plaja exterioară de la bazinul exterior. Am identificat soluția într-un final pentru a scoate la licitație restul de lucrări, toate sunt legate de acel canivou care are niște condiții tehnice impuse de norme, canivoul care va adăposti țevile care alimentează și asigură refularea apei din bazinul exterior, dar care trebuie făcut într-un anume fel, cu iluminat în interior, aerisire. Am găsit soluția, am semnat hârtiile, iar compartimentul achiziții lucrează acum la partea de legalitate, de acte. Lucrarea în sine nu înseamnă mult ca timp, ne trebuia partea de legalitate. De asemenea, am finalizat punerea membranei pe heleșteu și foarte puține lucrări mai sunt acolo cu împrejmuirea heleșteului și niște căi de acces. Așteptăm avizele de la Nova Apaserv pentru racordul celor 60 m de canalizare. De asemenea, Comisia de recepție a lucrărilor la obiectivul Cornișa a avut o discuție importantă și vom încerca să preluăm pe obiective ceea ce înseamnă Parcul Cornișa”, a declarat Flutur.
Consilierii locali vor aproba în ședința din 31 august tarifele ambarcaţiunilor pentru lacul şi râul de rafting.
One thought on “Lucrările de la parcul Cornișa, pe ultima sută de metri”