Regulamentul privind intervențiile edilitare în municipiul Botoșani, respins de Prefectură

avarie apa bibleoteca2Regulamentul pentru eliberarea avizelor de intervenție la rețelele edilitare va fi rediscutat în ședința de Consiliu Local, după ce hotărârea inițială nu a primit aviz favorabil din partea Instituției Prefectului. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, susține că Hotărârea de Consiliu Local va fi anulată și va fi adoptată una nouă, din cauza unor neconcordanțe. Regulamentul prevede măsuri dure pentru firmele care vor avea lucrări de intervenție la rețelele edilitare în municipiul Botoșani. Acestea nu vor mai avea voie să lase pământul rezultat din săpătură pe asfalt și, în plus, vor plăti o taxă de ocupare a locului public, cuantumul fiind de 2 lei/zi/mp. Noile măsuri sunt contestate de unii furnizori.

like facebookHotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat regulamentul pentru spargeri a fost respinsă de Prefectură pentru că o cifră nu era bună, în loc de 2013 era scris 2014. Ne-au cerut să anulăm acea Hotărâre de Consiliu Local pe care o vom relua, dar în momentul în care o vom relua trebuie din nou pus regulamentul în dezbatere publică. Este mai bine că se întâmplă așa pentru că cei de la Nova Apaserv aveau niște nemulțumiri vizavi de acest regulament de spargere, noi impuneam niște taxe pentru ocuparea terenului atât pe suprafața de teren ocupată de pământul din săpătură, cât și pe suprafața șanțului. Rolul acestei taxe era de a-i determina pe constructori să termine mai repede lucrarea, să nu creeze disconfort. Toate societățile s-au aliniat și au acceptat această taxă, mai puțin Nova Apaserv, care nici nu a vrut să vină la consultările avute la primărie. Au venit în ultima zi și ne amenințau că ne dau în judecată. Îi vom chema din nou, cu toate că  i-am chemat și data trecută„, a declarat viceprimarul Marian Murariu.

 

One thought on “Regulamentul privind intervențiile edilitare în municipiul Botoșani, respins de Prefectură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *