Peste 20 mii de concedii medicale au avut botoșănenii în primele șapte luni ale anului în curs. Potrivit reprezentanților Casei Județene de Asigurări de Sănătate, valoarea totală a concediilor medicale a fost de 9,8 milioane lei, iar suma rambursată din fondul de asigurări de sănătate a fost de peste 4,8 milioane lei.
Carmen Nicolau, președintele CAS Botoșani, a declarat că media concediilor medicale a fost de 3000 pe lună.
”Asta nu înseamnă că 20 de mii de botoșăneni au avut concedii medicale. Un angajat poate să aibă unul sau mai multe concedii medicale”, a declarat Carmen Nicolau, președintele CAS Botoșani.
One thought on “Mii de concedii medicale luate de botoșăneni”