Nova Apaserv anunță recepţia finală a obiectivului de investiţii: Staţia de epurare a apelor uzate Dorohoi

sediu Nova Apaserv- BotosaniIn data de 16.08.2017, a fost semnat Procesul Verbal de Recepţie finală pentru obiectivul de investiţii: Staţia de epurare a apelor uzate Dorohoi. ”Reabilitarea si extinderea staţiei de epurare a apelor uzate Dorohoi”, a reprezentat o componentă fundamentală a Proiectului Major „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurarea apelor uzate în judeţul Botoşani” Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operational Sectorial Mediu, continuat prin Proiectul Major:  „Fazarea proiectului extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare – epurarea apelor uzate in judeţul BotoşaniProiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare,  implementate de  către Societatea Comerciala NOVA APASERV SA Botoşani, ca urmare a semnării Contractului de Finanţare din data de 23 august 2011, respectiv 15 decembrie 2016.

like facebook.Bugetul total alocat pentru realizarea noului Proiectului Major este de 303.502.226 lei, din care, conform schemei de finanţare, 230.519.950 lei reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, echivalent cu 90,944% din valoarea totală eligibilă aprobată. Proiectul Major işi propune continuarea şi finalizarea Contractelor de Lucrări demarate prin programul derulat anterior şi cofinanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu”, a căror finalitate o constituie realizarea unui sistem eficient de alimentare cu apă, la nivelul Operatorului Regional.

Staţia de epurare, reabilitată şi extinsă, asigură retehnologizarea şi extinderea capacităţilor anterioare, prin promovarea unor tehnologii nepoluante, realizându-se un sistem de tratare a apelor reziduale capabil să reducă impactul negativ asupra cursurilor de apă şi a pânzelor de apă freatică, realizându-se conservarea infrastructurii de mediu şi conducând implicit la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor din zona..

Vezi aici comunicatul integral al societatii Nova Apaserv SA

Alături de celelalte componente ale Proiectului Major şi anume:

Îmbunătăţirea staţiilor de tratare a apei potabile Cătămărăşti şi Bucecea;

Extinderea şi reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile Ştefăneşti

Construirea conductei de aducţiune de la staţia de tratare a apei potabile Ştefăneşti la Săveni şi devierea conductelor de aducţiune în zona alunecărilor de teren Leorda;

Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în aglomerarea Botoşani;

Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în aglomerarea Dorohoi;

Extinderea reţelelor de apă şi canalizare în aglomerarea Flămânzi;

Extinderea reţelelor de canalizare în aglomerarea Vorona;

Construcţia staţiilor de epurare a apelor uzate Flămânzi şi Vorona;

Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor;

Asistenţă Tehnica pentru Proiectare şi Managementul Proiectului, componenta de reabilitare a staţiei de epurare asigură îmbunătăţirea calităţii apei epurate, astfel încât să corespundă în totalitate exigenţelor impuse de normativele naţionale şi europene, Prin finalizarea reusită a Contractului de Lucrări, se garantează atât respectarea legislaţiei europene în vigoare privind conservarea condiţiilor de mediu, cât şi îndeplinirea obiectivelor şi prevederilor Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană.

Sursa: comunicat Nova Apaserv

 

One thought on “Nova Apaserv anunță recepţia finală a obiectivului de investiţii: Staţia de epurare a apelor uzate Dorohoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *