După ce a stat mai bine de un an fără administrator la Consiliul Județean, președintele CJ, Costică Macaleți, a spus că postul va fi scos la concurs iar acest lucru se va întâmpla în luna ianuarie a anului viitor. Postul respectiv este liber după plecarea lui Radu Judele, iar de atunci nu a mai fost angajată nicio persoană pe motiv că s-ar face economii la buget. Macaleți spune că activitatea sa este îngreunată de semnarea unor documente.
”Dimineața trebuie să stau și să semnez actele de bancă, plus am câte două rânduri de corespondență. Vicepreședinții nu au voie, iar atâta timp cât sunt eu trebuie să semnez eu, ori administratorul are voie. Se simte lipsa unei astfel de persoane ca și grad de ocupare pentru mine”, a spus Macaleți.