Un autoturism din Botoșani a fost implicat, miercuri, într-un accident cu două victime care a avut loc la Suceava, la ieșire spre Rădăuți.
Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit după ce un șofer nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers.
În timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara municipiului Suceava, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, o tânără de 24 de ani, din județul Botoșani, a intrat în coliziune față – spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Suceava
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 24 de ani, a unei tinere de 21 de ani și a unui minor de 9 luni, ambii din comuna Dornești, pasageri în autoturismul care circula regulamentar.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.