Președintele CJ, după protestul pentru drumurile proaste: Nu a reușit nicio administrație de până acum să obțină fonduri pentru drumurile județene

protest drumuri (3)Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a declarat că protestul de sâmbătă pentru drumurile proaste este unul întemeiat, ”dincolo de tenta politică a acțiunii”. El a menționat că nicio administrație nu a reușit până acum să obțină fonduri pentru modernizarea drumurilor județene.

like facebookAvem drumuri județene foarte, foarte proaste, mai ales pe Dumeni-Vorniceni. Nu a reușit nicio administrație de până acum, și acum merge destul de greu, să obțină fonduri sau să implementăm proiecte legate de drumurile județene. Am discutat cu directorul de la investiții ca să prindem pe o listă suplimentară acest drum, inclusiv drumul de la Avrămeni, Mitoc, care deservește trei unități administrativ-teritoriale și ne-am dori ca la finalul mandatului să racordez la asfalt toate primăriile care mai sunt, cum e cazul Dimăcheniului”, a afirmat Macaleți.

El a spus că se va interveni pe drumul Dumeni-Cordăreni-Vorniceni iar găurile din asfalt vor fi acoperite cu balast, urmând ca la anul să se intre cu un covor asfaltic.

Cetățenii  din nordul județului Botoșani au organizat, sâmbătă, un marș de protest auto finalizat cu un miting în satul Dumeni, comuna George Enescu.

like facebookSe revendică reasfaltarea drumurilor județene 298-Vorniceni-Cordăreni-George Enescu, a DJ 293 Dorohoi-Ge.Enescu-Mileanca-Codreni și a DJ 298A Darabani-Lișmănița-Mileanca.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *