Inconștiență maximă din partea unui tânăr de 26 de ani, care s-a urcat la volan băut și fără permis. Duminică dimineață, L.M. de 26 de ani, din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Uriceni, din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a impactat în partea din spate un autoturism parcat pe un podeţ.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie.
Totodată conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.