Aproape 50 de obiective ridicate în municipiul Botoșani fără autorizații de construcții. Ce măsuri a dispus Poliția Locală

scoala in constructieÎn perioada 1 ianuarie-10 august,  poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi afişaj Stradal  au  efectuat controale cu privire la respectarea disciplinei în domeniul  execuţiei lucrărilor de construcţii pe raza municipiului Botoşani  la 57 de obiective,  constatând următoarele:

Un număr de 48 de obiective  au fost executate fără a deţine  autorizaţie de  construire  iar alte nouă obiective au fost  executate cu nerespectarea autorizaţiei de construire. La obiectivele  executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei  s-au aplicat sancţiuni contravenţionale  în cuantum total de  112.500 lei şi s-au  dispus următoarele măsuri: oprirea  lucrărilor şi intrare în legalitate.

like facebookControalele au fost efectuate pe zone, în baza planurilor de muncă aprobate de Primarul municipiului Botoşani  şi controale din oficiu.

 Începând cu data de 01.07.2017 cuantumul contravenţiilor  prevăzut de  art.26, din Legea  nr.50/1991,republicată este: între 1.000 lei şi 100.000 lei pentru executarea  sau desfiinţarea  totală ori parţială  fără autorizaţie de construire a lucrărilor  de către investitor şi executant, între  50.000 lei şi 100.000 lei  pentru executarea   sau desfiinţarea lucrărilor cu nerespectarea autorizaţiei de construire  şi a prevederilor  proiectului tehnic.

” Având în vedere cuantumul mare al amenzilor pentru nerespectarea autorizaţiei de construire şi a  prevederilor proiectului tehnic , respectiv minimul amenzii este de 50.000 lei, atragem atenţia investitorilor şi executanţilor ca la execuţia lucrărilor de construire să respecte întocmai  autorizaţia de construire  şi  prevederile proiectului tehnic. În continuare poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal vor desfăşura acţiuni de control  pe zone  pentru identificarea lucrărilor la obiectivele care nu respectă autorizaţia de construire şi  prevederile proiectului tehnic”, se precizează într-un comunicat al Poliției Locale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *