Miki Lupu, suspectul în cazul a două crime, în Botoşani şi Alba, a ajuns, miercuri, din nou în faţa judecătorilor. Tânărul a fost prezentat pentru prelungirea măsurii arestului preventiv, iar judecătorii Tribunalului Botoşani au admis cererea.
Mădălin Miki Lupu, de 24 de ani, este suspectat că a omorât o bătrână în Alba Iulia, l-a bătut crunt pe fiul acesteia, apoi la două zile distanţă a mai omorât o bătrână din comuna Coţuşca. Ultima faptă a fost comisă chiar de ziua de naştere a atacatorului.
Acesta este recidivist fiind condamnat în trecut pentru viol. El a recunoscut ambele fapte, însă arestarea preventivă a fost decisă de judecătorii Tribunalului Botoşani, doar pentru fapta de omor de la Coţuşca, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba instrumentând celălalt dosar. Specialiştii spun că tânărul era posibil de comiterea unor fapte asemănătoare dacă mai era lăsat în libertate.
One thought on “Miki Lupu, suspectul în cazul a două crime, adus din nou în faţa judecătorilor”