Reprezentanții Consiliului Județean susțin necesitatea realizării unei conducte de apă în Nordul județului. Președintele CJ, Costică Macaleți, spune că în Master planul de apă al județului Botoșani este prinsă o astfel de conductă, însă reprezentanții societății Nova Apaserv trebuie să facă demersurile necesare către Ministerul Dezvoltării în vederea obținerii de fonduri. Macaleți afirmă că ”alimentările cu apă locală nu sunt sigure” și că în această zonă sunt probleme cu asigurarea apei pe timp de secetă.
” În Master planul de apă al județului este prinsă o conductă principală pentru partea de nord a județului, inițial cu prelevare apă din Rogojești, dat fiind că este un lac de frontieră are regim cu un statut special. Am obținut dispensă în sensul de a preleva apă de acolo, urmând ca cei de la Nova să promoveze un astfel de proiect, care există ca idee, la ministerul Dezvoltării sau pe fonduri europene, pentru că alimentările cu apă locală nu sunt sigure. Dă o secetă sau se infestează pânza freatică și riști să îmbolnăvești populația”, a menționat Macaleți.
Conducta cu apă ar urma să fie realizată de la Rogojești la Darabani.
”Trebuie să realizăm această conductă pentru că seceta din ultimul an își spune cuvântul și e nevoie imperativă a acestei conducte precum și redimensionare conductelor de apă vechi de la Flămânzi și Ștefănești-Călărași-Răuseni. Conductele vechi nu fac față, pentru că nici nu am introdus programe de restricție, dar ar trebui ca administrațiile locale să ia atitudine în acest sens, să interzică udatul”, a adăugat șeful CJ.
One thought on “Conductă de apă în Nordul județului Botoșani. Președintele CJ: Alimentările cu apă locală nu sunt sigure”