Construirea unui nou hotel în Complexul Casa Lux, retrasă de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local al municipiului Botoşani.
Consilierii locali au respins o iniţiativă a primarului Cătălin Flutur prin care se propunea aprobarea „Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi regulamentul aferent- Calea Naţională 69 A în vederea realizării obiecitvului construire hotel”.
Proiectul de hotărâre a ajuns la mapele consilierilor locali chiar în dimineaţa în care trebuia să fie supus dezbaterii, iar, pe fondul unui scandal pe tema construirii acestui hotel, dar şi ca urmare a faptului că proiectul nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi votat, aleşii locali au decis să scoată iniţiativa de pe ordinea de zi.
Construirea hotelului familiei Bidaşcă este contestată de 103 familii care locuiesc în zonă, care au şi înaintat fiecăruia dintre consilierii locali câte un protest scris.
„S-a încercat din nou inducerea în eroare a membrilor Consiliului Local, însă arhitectul şef a anunţat că lipsesc avize şi că documentele nu sunt complete. Acest PUZ încalcă toate regulamentele şi loegile de urbanism. Populaţia din zonă, peste 100 de locuitori de case au făcut mai multe sesizări scrise cu privire la aceste nereguli”, susţine unul dintre locuitorii din zonă.
Citeşte şi: | O firmă din Botoșani vrea să construiască un hotel. Vecinii au reclamat proiectul și cer autorităților să nu îl autorizeze |
One thought on “Construirea unui nou hotel în Complexul Casa Lux, retrasă de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local”