Nereguli găsite la căminele de bătrâni controlate de un medic de la Spitalul Judeţean Mavromati

sanatoriu nitu1Două cămine de îngrijire a bătrânilor, controlate de un medic angajat la Spitalul Judeţean Mavromati, au fost găsite cu nereguli grave în urma unor controale. Familia medicului Daniela Babei deţine Asociaţia de Întrajutorare Sfânta Maria şi are două astfel de cămine în municipiul Botoşani. În primăvara acestui an un fost angajat la unităţile de îngrijire a bătrânilor a reclamat mai multe aspecte negative ce au fost verificate de autorităţi.

Mihaela Lazăr a lucrat timp de trei luni ca îngrijitoare şi a descris condiţiile în care erau îngrijiţi bătrânii ca fiind improprii.

„Se spunea că mâncarea este adusă prin sistem catering. Nu are firmă de catering. Gătea la una din casele de bătrâni, pe Carmen Sylva, într-o bucătărioară infectă. Pisicile umblau prin farfuriile oamenilor, era plin de mucegai, iar mâncarea lăsa de dorit. O friptură le dădea când era program de vizită de la rude, adică miercurea şi duminica. Ce era la felul doi la amiază le dădea şi seara”, a spus fosta angajată. Aceasta a adăugat că atunci când unii dintre rezidenţi se plângeau de mâncarea servită, cei din conducere le ziceau că li se face o favoare că sunt cazaţi acolo. „Le spuneau <<devii nesimţit. Nu uita cum te-ai adus şi cum ai fost>>. Le spunea că, dacă nu le convine, o să vorbească cu copiii lor să vină să îi ia înapoi. Oamenii slăbeau acolo în centru. Nu făceau decât să doarmă şi să stea pe canapea. Poate primeau şi pastile de dormit, de dormeau tot timpul”, a mai spus femeia, adăugând că existau familii care le aduceau zilnic mâncare rezidenţilor.

Pentru ficare bătrân reprezentanţii căminelor încasau în jur de 2.000 de lei, iar pe de altă parte angajaţii munceau la negru conform propriilor declaraţii.

„Mi-au spus de mai multe ori că ceea ce văd acolo, acolo să rămână. Mi s-a cerut să le dau medicaţia acelor persoane, dar eu nu am pregătire medicală şi nu am putut face asta. Eu lucram o zi da, o zi nu, câte 12 ore pe zi. Dar în contract erau trecute patru ore. Mi-au dat bani şi peste trei luni m-au pus să semnez într-o agendă”, a menţionat fosta îngrijitoare.
Unele dintre afirmaţii au fost constatate şi de echipele de controlajunse la cele două cămine, acestea remarcând faptul că porţile de acces erau încuiate, nu erau montate sisteme de comunicare audio-video şi nici nu erau amplasate panouri de informare cu privire la natura acelor stabilimente. Cele mai grave aspecte au fost însă semnalate de inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), care au aflat abia la ora controlului, că „Asociaţia de Întrajutorare Sfânta Maria nu deţine certificat de acreditare ca furnizor de servicii sociale”, iar „cele două servicii de cazare pentru persoane vârstnice aflate în incapacitate de a se îngriji singure nu deţin licenţă de funcţionare”.

like facebookŞi echipele de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au constatat nereguli în sensul în care nu era valabilă o autorizaţie de securitate la incendiu, iar capacitatea căminelor era depăşită, de la 24 de persoane la 40.

La rândul lor, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au constatat faptul că nu existau dovezi de plată a salariilor către un angajat, iar pentru cei cinci voluntari nu s-au putut prezenta contracte de voluntariat sau registre de evidenţă a voluntarilor.
Conform reprezentanţilor AJPIS, asociaţia are termen până în luna septembrie pentru a obţine toate autorizaţiile şi avizele de funcţionare.
Joi, mai mulţi inspectori şi poliţişti în civil au vizitat una dintre casele de bătrâni, surse din cadrul anchetei arătând că vizate ar fi aspecte de natură economică.
Medicul Daniela Babei respinge toate aceste acuzaţii şi susţine că sunt doar minciuni, căminele fiind în legalitate, iar momentan sunt închise pentru renovare.

 

3 thoughts on “Nereguli găsite la căminele de bătrâni controlate de un medic de la Spitalul Judeţean Mavromati

  1. Oare alte instituții ale statului nu se pot sesiza? Ce face DSVSA? Vai de capul lor bătrâni, ce au încăput pe mana acestei ființe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *