Un poliţist de frontieră din Botoşani este anchetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au adoptata măsura preventivă a controlului judiciar pe numele acestuia.
Este vorba de ofiţerul Liviu Ciobanu care, la data faptelor era coordonator al turei de serviciu din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, iar în prezent este ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef, şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu, judeţul Vaslui.
Acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi instigare la favorizarea făptuitorului.
La data de 31 octombrie 2014, în jurul orelor 13:30, având calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şi coordonator al turei de serviciu din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti, la solicitarea şefului de sector, Dinu Barnea, cu intenție, i-a determinat pe 2 agenţi de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu dispună măsurile legale care se impuneau, astfel cum erau prevăzute în legislaţia primară, în sensul neconstatării infracţiunii flagrante comise de către o persoană care fusese depistată conducând un vehicul pe drumurile publice din comuna Santa Mare având permisul de conducere anulat.
Deşi vădit ilegală, cei doi agenţi de poliţie şi-au însuşit dispoziţialui BARNEA DINU, transmisă prin intermediul lui CIOBANU LIVIU, şi au lăsat persoana depistată să-şi continue deplasarea, fără a întocmi actele de constatare a infracţiunii, prejudiciind astfel interesele legale ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, ca unitate de poliţie de care aparţineau, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru acesta din urmă, constând în evitarea atragerii răspunderii penale a persoanei pentru fapta comisă. Deopotrivă încălcarea atribuţiilor de serviciu de către cei doi agenţi de poliţie a constituit un ajutor dat persoanei depistate, în scopul împiedicării tragerii sale la răspundere penală pentru fapta săvârşită; În aceleaşi împrejurări şi cu intenţie, inculpatul Ciobanu Liviu a întocmit nota raport privind executarea Planului de acţiune al turei de serviciu nr. 2 din 31.10.2014, orele 08:00 – 21:00 (din care făceau parte şi agenţii de poliţie respectivi), în care era consemnat în fals că niciuna dintre patrule nu a constatat infracţiuni pe perioada efectuării serviciu, cu toate că CIOBANU LIVIU avea cunoştinţă despre depistarea în trafic a persoanei, de către agenţii de poliţie menţionaţi, în timp ce conducea tractorul pe drumurile publice având permisul de conducere anulat, împrejurare ce constituie infracţiune
One thought on “Poliţist de frontieră din Botoşani, anchetat de DNA. Ofiţerul se află sub control judiciar”