Prefectul județului Botoșani, Dan Slincu a trimis mai multe controale la Marea Nordului de la Stânca, în urma unor sesizări primite. Astfel, echipe mixte ale Inspectoratului de Poliție Județean, Garda de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Stat în Construcții, Direcției de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor fac verificări în zonă, după ce în urma unor discuții, inclusiv cu primarul orașului Ștefănești, s-a constatat că în zona unde se face plajă pe lacul de acumulare Stânca-Costești nu există nicio autorizație de construcție. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că susține această zonă de agrement în folosul cetățenilor, cu condiția ca aceasta să se desfășoare în condițiile legale și cu ”corectitudine față de alți agenți economici care respectă normele legale”.
”Nu mi-aș dori ca în acea zonă să se întâmple ceva grav și nimeni să nu poată să răspundă. Am primit sesizări de la câțiva cetățeni care ne aduceau la cunoștință faptul că condițiile de acolo nu sunt tocmai prielnice. Nu există nicio autorizație de construcție pentru nimic în zonă și nu este normal. Am discutat și cu reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcție să meargă să facă verificări în zonă. Așteptăm informarea. Pentru scăldat nimeni nu-și asumă responsabilitatea acolo. Responsabilitatea devine a persoanei care intră în apă”, a menționat Șlincu.
El a spus că este posibil să fie închisă activitatea comercială desfășurată în zonă.
Conditiile sunt jalnice,apa e murdara rau poti sa te alegi cu o bola de acolo.scoici in apa,pietre,sticle te tai tot la talpi.nu recomand.
fff frumos !!!! in loc sa faceti tot posibilul pentru a incuraja investitiile in judet , cum misca ceva , le dati in cap ! va deranjeaza primarul PNL , un om cu initiativa si dispus sa lupte pentru „orasul „Stefanesti
BRAVA !!
Bagati-le pumnul in gura !!
In loc sa caute solutii sa dezvolte aceasta zona,sau…,macar sa-i ajute pe cei cu initiativa…,”alesii” asi baga degetul in c.. unul altuia!
Ne meritam soarta!!
Mai fratilor,nimeni nu spune sa va scăldati,e pe acelasi principiu de stat pe pătura la malul unui iaz numai ca avem plaja amenajată.ce atata vorbărie,a facut cineva,ceva frumos si noi,huu.hoo.etc.sincer.nu am fost dar sunt multi care au cuvinte de maximă satisfacție.pacat ca mai sunt si unii învechiti,cu ideea sa moara vecinul sa-i iau capra.
Încurajați proiectul asta fiindcă e un început bun.De ce nu găsește prefectul soluții decât sa trimita controale.La controale se pricepe tot omul.