Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stăncescu, a fost suspendat din funcţie având în vedere cercetarea sa într-un dosar penal deschis de DNA şi măsura arestului preventiv decisă, vineri, de Curtea de Apel Suceava. Conform procedurilor, interimatul va fi asigurat de prim procurorul adjunct Monica Calimandruc.
Raluca Stăncescu şi iubitul ei, Cătălin Stavară sunt acuzaţi că au încercat să determine o persoană să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a inculpatului Stavără Cătălin.
Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Stăncescu Raluca şi Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.
În perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, inculpata Stăncescu Raluca, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe inculpatul Batcă Constantin, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de inculpatul Stavără Cătălin, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.
În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 04 februarie 2016, inculpata Stăncescu Raluca l-a determinat pe inculpatul Batcă Constantin, să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării inculpatului Stavără Cătălin, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.
În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, inculpatului Stavără Cătălin date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.
Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective, ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
One thought on “Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, suspendat din funcţie”