Antrenorul formaţiei Dinamo Bucureşti, Cosmin Contra, a reacţionat la finalul înfrângerii cu 1-0 în faţa FC Botoşani, arătându-şi nemulţumirea că această înfrângere este prima pe care o înregistrează ca antrenor pe teren propriu în campionatul românesc.
„E prima mea înfrângere şi e o înfrângere dureroasă, pentru că nu meritam să pierdem. E o înfrângere nemeritată,. dar trebuie să învăţăm din înfrângeri. Am ratat foarte mult”, a spus Contra.
El crede că insuccesul este un accident, pe care l-a pus şi pe seama căldurii sufocante.
„Eu cred că din zece asemenea meciuri vom câştiga nouă. Am ratat foarte mult. La primul şut pe poartă ne-au dat gol”, a comentat Contra.
Antrenorul botoşănean Costel Enache consideră că echipa sa a avut noroc în meciul de duminică de pe National Arena.
„Consider că am avut puţină şansă astăzi, poate puţin mai multă, dar am influenţat-o şi prin atitudine. Dinamo a avut un joc ofensiv foarte dinamic. Nu cred că au fost cu gândul în altă parte. dar cred că a fost o zi mai puţin bună pentru ei”, s spus Enache.
One thought on “Reacţia lui Cosmin Contra după înfrângerea cu 1-0 în faţa FC Botoşani”