FOTO Amendă de 10.000 lei și mașina confiscată pentru contrabandă cu țigări

1500624952423-1101-S4Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut a descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui autoturism, 12.200 ţigarete de provenienţă Ucraina, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 20 iulie, în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Mykola G., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism Ford C Max, înmatriculat în Bulgaria.

like facebookÎn baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, ascunse  într-un loc special amenajat, în bord şi semiaripile faţă ale autovehiculului, 12.200 ţigarete, cu timbru de acciză Ucraina.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 6.862 lei, sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 10.000 lei şi confiscarea autoturismului în valoare de 20.500 lei.

tigari

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *