Încadrat de polițiști și ”mascați”, dar senin și calm, Mădălin Miki Lupu și-a recunoscut crima în fața oamenilor legii, după o reconstituire care a durat câteva ore. Tatuat pe față și pe gât și tăiat pe membre, tânărul nu doar pare, ci chiar este extrem de periculos. Acesta a fost dus la locuința familiei Drâmbărean, din Partoș, unde a arătat pas cu pas cum a intrat în grădină, cum a atacat-o și ucis-o pe femeia în vârstă și cum l-a rănit pe fiul acesteia. Elemente șocante ies la iveală în urma anchetei. Se pare că acesta a acționat singur și și-a ales victimele în funcție de modul sumar în care a evaluat casa și grădina, după care a dedus că acolo locuiește o familie cu bani. Fără prea multe ezitări, a intrat și pentru că oamenii erau acasă, i-a atacat cu o violență extremă, lovindu-i cu tot ce a găsit la îndemână. Totul s-a petrecut în câteva minute.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis date oficiale despre împrejurările în care s-a produs crima de la Partoş. Mădălin Miki Lupu (24 de ani, din Coţuşca, Botoşani) este urmărit penal pentru omor calificat, tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată. Va fi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit anchetatorilor, şi-a lovit victimele cu o piatră de grădină şi cu picioarele. A furat 4.300 de lei şi bunuri din locuinţa din Partoş.
În urma agresiunii, femeia de 80 de ani a murit, iar fiul ei se află în stare gravă la spital. Inculpatul a fost adus, joi seara, de la Botoşani, unde este acuzat că a comis altă crimă, la Coţuşca. Avocatul din oficiu al acestuia spune că și-a recunoscut fapta
Sursa: Alba24.ro
One thought on “Criminalul de la Coţuşca a recunoscut şi a doua crimă. A făcut reconstituirea alături de poliţişti”