Un biciclist de 61 de ani, din județul Botoșani, a fost lovit de o mașină, miercuri după-amiază, la Zvoriștea, în județul Suceava.
Potrivit polițiștilor, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 29A, în interiorul localităţii Zvoriştea, un bărbat de 34 de ani, din județul Botoșani, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, fiind acroşat de autoturismul care rula în spatele său şi condus de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Suceava.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului.
„Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, spun polițiștii suceveni.