Doina Federovici: Județul Botoșani, locul 6 pe țară la finanțarea obiectivelor de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală -847.831.950 lei

doina federoviciPreședintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat astăzi că în urma centralizării și analizării solicitărilor de finanțare transmise de autoritățile locale din toată țara, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinele de finanțare pentru obiectivele de investiții  din fiecare județ, care vor fi bugetate în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Rurală.

like facebook„ Județul  Botoșani ocupă locul 6 pe țară ca suma totală alocată prin PNDL 2. Astfel în perioada  2017-2020 vor fi realizate un număr de 254 de investiții în valoare de 847.831.950 lei, investiții care privesc realizarea de: sisteme de alimentare cu apă, rețele de canalizare a apei uzate, stații de epurare – 34 obiective de investiții,  reabilitări si modernizări de școli – 98 obiective de investiții, grădinițe – 46 obiective de investiții, inclusiv construcții noi, reabilitare dispensare umane- 13 obiective de investiții, modernizare drumuri județene – 6 obiective de investiții, construcții poduri și podețe – 15 obiective de investiții, reabilitare iluminat public- 4 obiective de investiții și nu în ultimul rând modernizare drumuri municipale, orășenești, comunale și sătești – 38 obiective de investiții. În acest moment  toate primariile din județ au cel puțin un proiect aprobat. De fiecare dată când PSD s-a aflat la guvernare, alocarea fondurilor pentru programele de investiții în infrastructura locală a fost realizată după criterii strict economice pentru diminuarea dezechilibrelor regionale și locale și nu în funcție de culoarea politică a localității sau județului, a declarat președintele PSD Botoșani  Doina Federovici.

 Prin Programul Național de Dezvoltare Locală în valoare de 30 miliarde lei se vor încheia contracte de finanţare multianuale prin care se  asigură finanţarea obiectivelor de investiții enumerate mai sus.

 „O prioritate deosebită pentru noi ca județ a fost susținerea reabilitării drumurilor județene, având în vedere starea precară a acestora, de aceea este îmbucurător faptul că toate proiectele care privesc infrastructura drumurilor județene, au primit alocările necesare, adică suma de 90.937.077 lei. Astefel după semnarea contractelor de finanțare și realizarea licitațiilor vor fi modernizate următoarele tronsoane de drum județean: DJ 208 H – Vorona-Oneaga-Pădureni, DJ 291 D – Ibănești-Cristinești, DJ 292 A – Corlăteni-Dimăcheni, DJ 293 – Coțușca-Ghireni, DJ 294 C – Manoleasa-Zahoreni-Borolea, DJ 282 A (din DN29D) Ionășeni-Mășcăteni și va fi reabilitat podul peste râul Jijia (pe DJ 292) din localitatea Broscăuți”  a declarat Senatorul Doina Federovici.

  Fac un apel public la toți primarii din județul nostru să pregătească în cel mai scurt timp documentațiile tehnico-economice pentru a le transmite la Ministerul Dezvoltării. Apoi urmează etapa de încheiere a contractelor de finanțare cu ministerul și demararea efectivă a procedurilor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor în teren. În urma solicitărilor fiecărei administrații locale, se transferă de la Guvern sumele alocate pentru fiecare obiectiv de investiții aprobat. Ne ținem de cuvânt și ne respectăm toate promisiunile care le-am luat în fața botoșănenilor în decembrie 2016”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

 

One thought on “Doina Federovici: Județul Botoșani, locul 6 pe țară la finanțarea obiectivelor de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală -847.831.950 lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *