Green-Frilensăr pe contour, 21 iulie -15 august 2017, caravană de teatru în localități de pe granițele României. Când ajunge la Botoșani

green frilensar 1Zece spectacole de teatru în zece localități de graniță din România în aproximativ 20 de zile în perioada 21 iulie – 15 august 2017. Green Hours și platforma culturală Frilensăr și-au propus prin ”Green-Frilensăr pe contour”, proiect co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, să facă accesibilă cultura în comunitățile mici și mijlocii defavorizate* din acest punct de vedere, promovând tradițiile, obiceiurile, mobilitatea și diversitatea cu rolul educării culturale a comunităților locale.

Caravana noastră este despre cunoaștere. Spunem de multe ori că știm cum sunt ceilalți, că-i înțelegem și că de fapt, în toată frenezia asta, celalalt e vinovat. În cazul nostru, în cazul teatrului, spunem că spectatorul este cel care ar trebui să vină către noi și că din partea noastră ajunge creația. Ne permitem să ieșim din tiparul ăsta și să luăm problema în propriile mâini. Mergem cu spectacolele noastre vesele și amare în locuri în care teatrul pătrunde mai greu, locuri despre care nu știm foarte multe, dar pentru care avem o nestăvilită curiozitate. Și plecăm hai-hui să ne-o potolim”, a declarat Daniel Chirilă, manager proiect, regizorul pieselor din cadrul Tristory.

like-facebook Spectacolele vor fi cu intrare liberă și se vor desfășura în intervalul 19:00 – 21:00, după programul: 21 iulie – Malu, jud. Giurgiu, 26 iulie – Nădlac, jud. Arad, 28 iulie – Toboliu, jud. Bihor,  2 august – Halmeu, jud. Satu Mare, 5 august – Săpânța, jud. Maramureș, 7 august – Rădăuți, jud. Suceava, 8 august – Horodiștea, jud. Botoșani, 9 august – Drânceni, jud. Vaslui, 12 august – Jurilovca, jud. Tulcea, 14 august – Vama Veche, jud. Constanța.

”Green-Frilensăr pe contour” pornește de la spectacolele trilogiei Tristory – Mălăieș în Călcăieș, Once Upon și Mioritza. Tristory sau trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite reprezintă o poveste (Mălăieș în Călcăieș), un basm (Once upon) și-o baladă (Mioritza.) transformate prin dramaturgia și regia lui Daniel Chirilă în spectacole de teatru pornind de la tradiții, obiceiuri, laitmotive sau mituri ale poporului român exploatate în context european. Cele trei spectacole se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în special publicului tânăr și se constitue într-o trilogie datorită originii surselor de inspirație; pentru Mălăieș în Călcăieș sursă fiind povestea Capra cu trei iezi, pentru Once upon – povestea Fata babei și fata moșneagului, iar pentru spectacolul Mioritza. sursă fiind balada Miorița. Spectacolele au fost selectate la festivaluri ca Undercloud, Festivalul Național de Teatru Independent, Blue Theatre Constanța, Gala Hop, Festivalul de teatru nou Arad, SibiuPlays etc. De asemenea, spectacolul Mălăieș în Călcăieș scris de Daniel Chirilă a câștigat Premiul pentru dramaturgie în cadrul Maratonului național de teatru independent, București, 2014.

FRILENSĂR este un grup de tineri și foarte tineri artiști independenți care se manifestă cât mai liber cu putință prin teatru. Încearcă orice, nu fug de nimic, fără compromisuri, dimineața, la amiază, noaptea, în bar, în teatru, pe stradă, de la experiment la tradiție, oriunde există sau pot capacita un public sincer și atent. A avut peste 100 de reprezentații în București și în țară, reușind să participe la numeroase festivaluri, dintre care amintim premiul câștigat în cadrul Galei Hop în 2016, Premiul pentru cea mai bună trupă de actori. Frilensăr are în prezent patru spectacole active (Mălăieș în Călcăieș, Mioritza, Once upon și Înaintea erei noastre) și încă două spectacole în pregătire ( Privește cerul și Who I am). Frilensăr are 7 membri stabili (Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu și Daniel Chirilă) și doi colaboratori (Maria Veronica Vârlan și Tudor Morar).

 

One thought on “Green-Frilensăr pe contour, 21 iulie -15 august 2017, caravană de teatru în localități de pe granițele României. Când ajunge la Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *