Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a celui ce a fost primar al municipiului Botoșani Dumitru Chiriacescu. O persoană deosebită, un colaborator şi un prieten desăvârşit, un om foarte dăruit activităţii sale şi apropiaţilor săi. S-a îndreptat către eternitate lăsând în urmă o impresie puternică asupra tuturor celor ce au avut privilegiul să îl cunoască.
Vom păstra mereu cu respect şi recunoştinţă, amintirea sa vie în inimile şi sufletele noastre.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în grădina raiului, de unde să ne vegheze pe noi, cei care l-am iubit şi preţuit!