Un bărbat a furat, sâmbătă seară, o mașină și s-a răsturnat cu ea într-un șanț, iar, după accident, șoferul a plecat acasă.
Proprietarul, un tânăr de 19 ani, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că și-a găsit autoturismul, avariat, într-un șanț de pe marginea DJ 298, în localitatea Dumeni, comuna George Enescu.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în cursul zilei de sâmbătă, G. C., de 40 ani, din comuna George Enescu, a condus autoturismul respectiv pe D.J. 298, pe raza localităţii Dumeni şi, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, derapând în șanțul de pe marginea drumului.
Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu, imediat după producerea evenimentului rutier. Cercetările ulterioare au stabilit că acesta a luat autoturismul fără acordul proprietarului, maşina aflându-se parcată la locuinţa celui din urmă.
Potrivit Poliției, în cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
One thought on “A furat o mașină și s-a răsturnat cu ea într-un șanț. După accident, șoferul a plecat acasă”