Asiguraţii la sistemul de sănătate au ajuns din nou bătaia de joc a statului. Botoşănenii care au vrut să îşi facă analize medicale la începutul acestei luni, au constatat că sunt puşi să le plătească. Asta chiar la începutul lunii când laboratoarele au de regulă fonduri, iar una dintre categoriile cele mai afectate de situaţie sunt copii. Motivul: niciun laborator de spital din judeţ nu a încheiat, în premieră, contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru a efectua analize asiguraţilor care vin în policlinica spitalului întrucât nu sunt autorizate RENAR. Această nouă măsură a fost cuprinsă în noul contract cadru pe 2010, iar reprezentanţii unităţilor spitaliceşti spun că nici nu au avut cunoştinţă de acest lucru.
"Am 45 de ani şi de când mă ştiu nu am solicitat reţetă compensată de la medicul de familie şi nici nu am fost în spital. La sfârşitul săptămânii trecute, am fost să îmi fac analizele la Spitalul de Recuperare şi le-am plătit. Este bătaie de joc”, a declarat un botoşănean sub rezerva anonimatului.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate spune că există prevăzut în noul contract cadru o condiţie de eligibilitate pentru încheierea contractului pentru paraclinic, laborator, în regim ambulator, respectiv acreditarea Renar, care este un criteriu de calitate şi pe care niciun spital din judeţ nu o are.
„Niciun spital nu a depus această acreditare la Casa de Asigurări, deci vor intra în contract numai laboratoarele care vor avea această acreditare şi pentru analizele pentru care s-a acordat această acreditare. Cei care merg în ambulatoriu pot să plătească. Este un criteriu de calitate până la urmă”, a spus Carmen Nicolau, director economic al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
Noua măsură va aduce pierderi spitalelor, iar o astfel de acreditare se obţine în câteva luni. Reprezentanţii unităţilor spitaliceşti susţin că şi costurile în vederea obţinerii acestei acreditări sunt destul de mari.
"Au început demersurile în vederea obţinerii autorizaţiei pentru radiologie. Pentru laborator nu ne interesează pentru că acolo este firma Sanomed. Sperăm să obţinem autorizaţia, însă costurile sunt foarte mari şi probabil va trebui să facem autorizaţia pe bucăţi, pentru aparatele din ambulatoriu. Autorizarea pentru radiologie costă 12 mii de euro", a declarat Mihaela Miler, director medical al Spitalului Judeţean.
În aceste condiţii, până la obţinerea acestor acreditări, botoşănenii vor merge să îşi facă analizele, în afara celor care se internează, doar la laboratoarele private care îndeplinesc această condiţie