FC Botoşani a prezentat noile achiziţii pe care se va baza în noul sezon competiţional. Şase jucători nou veniţi vor completa lotul de jucători.
Este vorba despre de mijlocaşul Jonathan Emanuel Rodriguez (27 ani), atacantul Esteban Ciaccheri (23 ani), portarul Eduard Pap de la ASA Tg. Mureş, mijlocaşul Marian Târşa de la Poli Iaşi, mijlocaşul de bandă Tiberiu Serediuc de la Concordia Chiajna şi atacantul Daniel Popa de la Dinamo.
Antrenorul Costel Enache a menţionat că cei doi argentinieni nu sunt pregătiţi pentru a evolua o partidă întreagă.
La rândul său, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, a spus că este posibil ca până la finele perioadei de transferuri să mai vină unul sau chiar doi jucători.