Demersuri la prefect pentru modificarea legislației ce vizează prestatorii de servicii publice. Ce spune directorul Nova Apaserv de majorările salariale

albert tanaseReprezentanții societății Nova Apaserv au cerut sprijinul prefectului Dan Șlincu în vederea schimbării legislației care privește prestatorii de servicii publice din România. Directorul Nova Apaserv, Albert Tănase, a declarat că Legea bugetului de stat și Ordonanța 26 din 2013 nu permit efectuarea unor majorări salariale în cadrul societății. La întâlnirea de joi au participat și liderii de sindicat din cadrul societății, dar și directorul Urban Serv, Simion Drelciuc.

like facebookChiar dacă vorbim de societăți comerciale, sunt societăți care se autofinanțează, sunt societăți care la sfârșit de an se înregistrează cu un profit. O creștere de natură salarială nu poate fi făcută decât condiționat de prevederile celor două acte normnative. Pe 2016 nu au putut fi operate creșteri salariale prin aplicarea acestor două acte normative, iar pe anul 2017 nu au putut fi aplicate creșteri de natură salarială tot pe respectarea acestor acte normative. Singura creștere salarială a fost făcută unui segment de salariați din cadrul societății prin impunerea de la 1 ianuarie a salariului minim pe economie. Din acest punct de vedere, având la bază faptul că creștere a afectat o treime din numărul de salarioați iar cealaltă categorie nu a avut o creștere din 2015, mi se pare normal să depunem eforturi pentru a reuși schimbarea legislației în acest domeniu și pentru a putea face o analiză proprie raportată la o situație concretă din cadrul societății, care să ne permită și să ne acorde o independență și în ceea ce privește întocmirea unei organigrame cu numărul de personal, pentru că și aici ne sunt aplicate aceleași prevederi”, a menționat directorul Nova Apaserv.

Tănase a precizat că deși se dorește acordarea tichetelor de masă în societate, nici acest lucru nu poate fi realizat, întrucât nu există o prevedere legală care să permită să facă acest lucru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *