FOTO Statisticienii au marcat 158 de la înfiinţarea instituţiei

ziua statisticianului (1)Marţi a fost o zi specială pentru statisticieni, în condiţiile în care s-a sărbătorit 158 de ani de la înfiinţarea instituţiei în România.

Statisticienii botoşăneni au fost invitaţi de omologii de la Direcţia Judeţeană de Statitistică Iaşi şi s-a organizat o şedinţă festivă la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.

like facebook„Așadar, în această  zi de 12 iulie celebrăm cu bucurie  eforturile depuse de către toți statisticienii care se apleacă cu răbdare asupra cifrelor și care le interpretează conștient  și rațional, așezându-le în tabele sau grafice de unde se desprind cu ușurință concluziile studiilor efectuate. Rolul statisticii este să furnizeze statistici profesioniste și imparțiale decidenților politici. Opinia publică sesizează  greu diferența, mai ales atunci când o decizie este prezentată ca o consecință automată a ultimei estimări statistice. Cu un rol determinant în fundamentarea tuturor proiectelor de dezvoltare a societății, statistica românească și-a văzut recunoscută această calitate prin instituirea, în anul 2002, a „Zilei Statisticianului”, sărbătoare dedicată la nivel național tuturor angajaților săi”, a declarat Valentin Popa, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică.

ziua statisticianului (2)

 

 

 

 

 

One thought on “FOTO Statisticienii au marcat 158 de la înfiinţarea instituţiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *