Poliţiştii botoşăneni au reuşit să captureze un urmărit internaţional. Vineri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat pe raza municipiului Dorohoi, judeţul Botoşani, un bărbat de 46 de ani, din localitate ce era dat în urmărire de autorităţile spaniole pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă, pe teritoriul statului spaniol.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intemediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cel în cauză a fost prezentat Curţii de Apel Suceava, pentru demararea procedurilor în vederea extrădării către autorităţile din Spania.
One thought on “Urmărit internaţional prins de poliţiştii botoşăneni”