Rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat a fost mai mare în acest an faţă de anul trecut.
Potrivit statisticilor întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean, procentul din acest an a ajuns la 75,14% faţă de 72,67% cât s-a înregistrat în 2016. Procentul poate fi modificat în funcţie de rezultatele la contestaţii care urmează a fi afişate în data de 10 iulie.
„Anul trecut, rata de promovare a fost de 72,67%. Aşadar, s-a înregistrat un progres”, a declarat Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean la această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 2.750 de elevi, 99 nu s-au prezentat, iar 4 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
1.992 de elevi au promovat examenul, în timp de 655 au fost respinși, iar 115 au fost respinși cu medii.
Un singur elev a obținut media 10, urmat de alți trei absolvenți de clasa a XII-a care au obținut media 9,96.
One thought on “Mai mulţi elevi botoşăneni au reuşit să promoveze balacalaureatul faţă de generaţia de anul trecut”