Un fost senator de Botoșani a fost înștiințat printr-o adresă trimisă de Senat, că din luna iunie nu va mai primi pensia specială întrucât nu mai sunt fonduri pentru plata acestor drepturi acordate demnitarilor. Este vorba de Dumitru Codreanu, fost senator în perioada 2000-2004, care primea o indemnizație specială lunară netă de 1699 de lei pentru un mandat, în afara pensie primite de la stat.
În adresă se precizează că prin Legea 6 din 2017 a bugetului de stat pentrru 2017, fondurile aprobate Senatului pentru plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă foștilor demnitari ai statului sunt insuficiente, reprezentând circa 50% din fondurile necesare și că acest lucru se datorează și faptului că după încheierea mandatului din 2012-2016, numărul persoanelor care beneficiază de aceste drepturi s-a dublat, astfel că începând cu luna iunie a.c , Senatul se va afla în imposibilitatea efectuării plății indemnizațiilor foștilor demnitari.
”Eu, ca și beneficiar al acestei indemnizații, în conformitate cu cele prevăzute în Legea unică a salarizării, mă așteptam ca acest cuantum pe care îl primim fiecare să se dubleze, că așa au zis„, a declarat Dumitrui Codreanu.
Senatul a solicitat fonduri suplimentare de la Ministerul Finanțelor pentru efectuarea acestor plăți. Aceste adrese au fost trimise de Senat tuturor foștilor senatori pensionari.