Punctul vamal de la Racovăț ar putea fi deschis până la sfârșitul anului. Subprefectul de Botoșani, Daniela Beclea, a cerut, marți, în ședința de Colegiu Prefectural, directorilor instituților abilitate să emită cu operativitate avizele impuse prin certificatul de urbanism, necesare deschiderii vămii.
“Am solicitat o informare cu privire la stadiul lucrărilor de construcţie la sediul Biroului Vamal de fontieră Racovăţ. În răspunsul primit termenul de finalizare este estimat la sfârşitul anului 2017 şi pe această cale Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi solicită sprijinul instituţiilor publice din judeţ abilitate pentru emiterea cu operativitate a avizelor impuse prin certificatul de urbanism. Vă rog să aveţi în atenţie acest fapt atunci când veţi primi solicitările pe această temă”, a precizat subprefectul Daniela Beclea.
One thought on “Un nou termen avansat pentru deschiderea punctului vamal de la Racovăț”