Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate şi rănite grav. De la începutul anului, pe raza judeţului Botoşani, s-au produs 16 accidente cauzate de încălcarea regimului legal de viteză, evenimente soldate cu decesul a 7 persoane şi rănirea gravă a altor 13.
În perioada 23-25 iunie 2017, poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Botoşani, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în special a celor cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză şi încălcarea normelor care reglementează depăşirea.
Poliţiştii au utilizat 12 aparate de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor şi au constatat 402 contravenţii, dintre care 314 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 11 pentru depăşire neregulamentară.
În funcţie de încadrarea contravenţională a abaterii săvârşite, au fost aplicate 123 sancţiuni pentru depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise, 107 de sancţiuni pentru depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise, 64 de sancţiuni pentru depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise, 16 pentru depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise şi 4 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 19 permise de conducere, dintre care 4 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 11 pentru încălcarea normelor care reglementează depăşirea şi 4 pentru alte abateri.
Pentru neregulile tehnnice constatate, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare pentru vehicule.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.
One thought on “Peste 300 de sancțiuni aplicate de polițiști șoferilor pentru viteză”