Bonurile in valoare de 59 lei emise pe 30 mai au iesit castigatoare la extragerea lunara a loteriei fiscale, astfel incat toate persoanele care detin astfel de bonuri isi pot revendica premiul printr-o cerere depusa la ANAF in urmatoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei fiind impartit la maxim 100 de premianti.
Ministerul Finantelor a organizat duminica a sasea extragere lunara a loteriei bonurilor fiscale din acest an, pe langa extragerea speciala de Paste, in studioul TV al Loteriei Romane, la care au participat toate bonurile fiscale emise in luna mai.
Fondul total de premiere a fost pastrat la un milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dupa extragerea bilelor din urne, au iesit castigatoare bonurile din data de 30 mai, in valoare de 59 lei.
Daca vor fi depuse peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizata o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de castigatori, potrivit Ministerului Finantelor.
Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finantelor, al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al companiei Loteria Romana pentru o perioada de minimum 30 de zile.
Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF.
Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie sa depuna in original bonul fiscal castigator, alaturi de copia actului de identitate si de o cerere.
Un bon fiscal este considerat castigator doar daca indeplineste cumulativ conditiile prevazute de lege, avand inscrise elementele obligatorii care arata ca a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.
La extragerea din luna mai, pentru bonurile din aprilie, au iesit castigatoare bonurile fiscale in valoare de 144 lei emise pe 18 aprilie.
In acest an sunt organizate in total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare si doua ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.
Sursa: Stirile ProTv
One thought on “Loteria bonurilor fiscale, extragerea iunie 2017. Care sunt bonurile câștigătoare pentru luna mai”