Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Botoșani, și două tinere, cu vârste de 24 de ani și, respectiv, 23 de ani, din Siret, au fost răniți, sâmbătă seară, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp.
Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate în afara localității Siret, pe DJ 209D, la intersecția cu DN 2, pe fondul vitezei excesive, un tânăr de 23 de ani, din comuna Sucevița, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune frontală cu un stâlp de alimentare cu energie electrică de pe marginea drumului.
Din accident, a rezultat rănirea unui tânăr de 29 de ani, din județul Botoșani, precum și rănirea ușoară a două tinere, una de 24 de ani și cealaltă de 23 de ani, ambeledin orașul Siret, toți pasageri în autoturism.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, precizează polițiștii.
One thought on “Un tânăr de 29 de ani, din Botoșani, rănit într-un accident. Alte două tinere au ajuns la spital”