Un tânăr, de 20 de ani, a ajuns, vineri după amiază, la spital după un accident de motocicletă.
Acesta mergea pe o motocicletă pe strada Viilor şi l-a un moment dat a prins o roată în şinele de tramvai şi apoi s-a dezechilibrat şi a căzut. A solicitat intervenţia cadrelor medicale, iar un echipaj TIM SMURD s-a deplasat la faţa locului şi i-a acordat primul ajutor.
Tânărul este suspect de o fractură la un membru inferior. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
E regretabil că s-a întâmplat accidentul dar trebuie să recunoască majoritatea motocicliștilor din Botoșani că circulă în general și noaptea în special nu exagerez cu nimic ca NEBUNII ca niște descreierați care NU DAU DOI BANI PE VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA LOR.
Poliția ar trebui sa se implice mai mult pentru ca acesti motociclisti care dau ture noaptea si accelereaza motoarele , sa nu mai deranjeze dupa o anumita ora linistea publică.